Silvia CALOIANU „Narcotango”

1425526_462382277207653_1068703457_n

„imaginaţi-vă o ea/ în braţele unui el”

Poeta Silvia Caloianu a publicat în 2013 (Editura Vinea,Bucureşti) o nouă carte,Narcotango. Ea semnase anterior volumele: semne distinctive (Editura Anotimp, Oradea, 1996) şi niciodată pe nume (Editura Arc, Chişinău, 2004). Poezia din cel de-al treilea volum este pasională, plină de nerv, de revolte şi sensibilitate ulcerată, de dragoste şi vertijuri sentimentale, de renunţări şi apropieri, şi capricii, şi îndurerări, şi declaraţii, şi tăceri, şi copleșitoare răbufniri. Lirica Silviei Caloianu se scrie pe portativul unei melodii de tangou sau bolero, iar sentimentele care țâșnesc din imaginile poemelor ei se asemănă cu dialogul captivant a două regnuri ce se duelează  erotic, în coregrafia dansurilor latinoamericane. Cu foc, cu disperare, cu dragoste şi fidelitate, şi gelozie, potolite într-un semnificativ suspans… Poezia ei, a unui eu liric extrem de sensibil, nu evocă însă o lume aievea, ci doar rememorări, dorinţe, o lume care a fost şi care revine doar în imaginaţii şi vise. Solitudinea şi dragostea neîmplinită se amestecă în percepţiile personajului care trăieşte, într-o stare de imponderabilitate, de fiesta imaginară a marii iubiri: „toată noaptea m-am visat la pieptul tău/ niciunul dintre noi nu părea să respire/ purtai o haină clasică/ prea neagră/ să nu te mai văd aşa/ auzi/ voi pleca înspre zori dar mai întâi/ narcotango” (narcotango I). Femeia din poezia Silviei Caloianu ştie să răsucească brusc firul unui eros interzis în proiecţii imaginative, ea trece dintr-o singură mişcare a perspectivei de la bărbatul real (care o seduce cu priviri insistente, aluzii, avansuri,  de care, fireşte, nu se va ţine) la cel virtual. Eul feminin îşi află deplina libertate în spaţiul textului. Poemul vals cu shostakovich dezvăluie lumea imaginară, extrem de frumoasă, aleasă chiar, în care trăieşte personajul Silviei Caloianu: „prea multă lumină mă uit cum privirea ta/ îşi schimbă culorile mă copleşeşte/ dar câte nuanţe ai vrea să disocieze o femeie/ mai bine închid ochii/ salut shostakovich/ mâinile tale braţele tale îmi sunt ca o şcoală a liniştii/ a unei superbe devieri cu papion dom’profesor/ deşi între noi se extind fabulos cimitire/ de câteva zile îţi zic dumitru tu pentru cine porţi/ atâta muzică în trup/ şi cu cine valsezi iubitule”. Silvia Caloianu cultivă un tip aparte de hiat poetic, procedeu şi axă a construcţiilor lirice din cartea narcotango. El organizează universul în jurul unui fir narativ ce se agită mereu, multiplicându-și perspectivele, cum se întâmplă, bunăoară, în poemul nu te uita aşa la mine, în care textul se mişcă tubular printre oglinzile timpului, între replica mamei, a eului către sine, până la cea a băiatului îndrăgostit, din îndepărtata copilărie: „câți ani ai tu silvia/ mama se uită la mine de parcă aş fi în clasa întâi/ […]/ câţi ani ai tu silvica repetă mama şi mi se rotunjesc ochii/ tic-tac în faţa imensei oglinzi”.

Silvia Caloianu este o poetă de mare rafinament. Ea cultivă o lirică feminină, de sentimente țâșnitoare în rotiri ameţitoare, o poezie construită şi lucidă totodată, cu poeme echilibrate în tiparele unei concepţii pe care o struneşte cu grijă, chiar dacă lucrul acesta nu se vede deodată. Şi e bine că nu se vede!

* Fragment (redactat)  din eseul „Sensibilităţi lirice postmoderne”, publicat în Moldova, revistă social-politică, 2014, nr. 4, pp. 85-89.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s