Despre independență, cu scepticism

Un sfert de veac. Orice s-ar spune, timpul trece, pământul se învârte și lumea odată cu el. Statul Republica Moldova numără un sfert de veac. Douăzeci și cinci de ani de istorie agitată în încercarea de a construi, între Nistru și Prut, un stat modern. A-l construi într-un spațiu în care nu a existat niciodată un stat independent este un lucru extrem de greu, dacă nu cu totul imposibil. Se dovedește că voința populației, oricât de mare ar fi sau va fi fost, nu este de ajuns. Republica Moldova este la origini un fragment din statul medieval Țara Moldovei, un trofeu de război, pe care rușii l-au obținut în urma negocierilor de la Hanul lui Manuc din Bucureștii anului 1812. Contextul istoriei, interesele geopolitice pe care le-au avut întotdeauna și le au în continuare marile puteri în această zonă au marcat prea puternic mentalitatea locuitorilor dintre Prut și Nistru. La asta se mai adaugă faptul că nu am avut noroc de conducători buni. Lipsa de caracter, micimea oamenilor politici, neputința lor, lipsa spiritului de perspicacitate, a gândirii înțelepte și a faptelor chibzuite proprii adevăraților oameni de stat, care ar fi știut să-și asume riscuri, să facă sacrificii pentru a-și scoate concetățenii din impasul istoriei – toate astea au făcut ca în douăzeci și cinci de ani de independență lucrurile să meargă în general prost. O privire retrospectivă asupra începuturilor istoriei noi, căutând spre vârful piramidei sociale, poate constata că numele celor care și-au asumat conducerea țării nu se rețin prin nimic măreț. Nimic din ceea ce i-ar fi făcut pe moldoveni să aibă un trai mai bun nu le poți atribui. Din contra. Unde sunt deciziile îndrăznețe, riscurile personale ale înalților demnitari? Au lăsat în urma lor modele bune de urmat? Îi înghite nemilos conul de umbră al timpului. Parcă au fost, parcă n-au fost; parcă au fost aceștia, parcă alții… Anii 1988-1989 au adus un val nemaipomenit de entuziasm. Atâta încredere, atâta optimism, atâta bucurie de viață și neînfricare… Unde s-a scurs acea energie? Unde erau caracterele potrivite pentru a putea direcționa acea imensă energie umană și a o converti în fapte mărețe, în muncă asiduă și consecventă, demne de aprecierea urmașilor? În culisele acelui uriaș spectacol al deșteptării conștiinței naționale se puneau la cale planuri economice și financiare, se formau grupurile de interese, care își slobozeau de pe atunci tentaculele pentru a controla centrele de putere legale. În lumina reflectoarelor totul părea democrație autentică și libertăți cetățenești, iar în spatele lor se făceau jocuri personale și de grup, politice și, de bună seamă, geopolitice. Republica Moldova nu a avut nicicând independență reală, întrucât nu a putut să-și asigure puterea economică și financiară. Neputința a fost cauzată de punerea interesului personal mult înaintea interesului de stat. Astăzi lucrurile au devenit atât de clare, încât nu merită să mai aducem alte argumente. A căzut întregul edificiu al valorilor. Nimic nu mai ține, totul s-a decredibilizat. Schimbarea s-a produs, dar nu-i cea așteptată. S-a instalat forma vulgară a unei societății de consum în care totul este pus pe tarabă, de la relații de familie până la fonduri bancare. Lumea în care trăim și-a devalizat conținutul.
Totul se vinde, totu-i de vânzare. Totul a fost ticsit în sfera serviciilor, de la educație la emoții și sentimente. S-ar părea că nu-i nimic deosebit în expresiile: servicii educaționale, servicii de sănătate, servicii de consultanță… Serviciu/servicii. Dar acesta nu-i un simplu cuvânt. De fapt, limba nu are „simple” cuvinte. Cuvintele ei nu sunt jonglerii, ci se sprijină pe calupuri de sens. Ele nu numesc doar realitatea, ci o instituie, o țin în stăpânire. Așadar, trecerea activităților din sfera vieții sociale în domeniul serviciilor a deplasat modul de a înțelege sensul acestora și forma în care individul se raportează la ele. În toată gama de semnificații pe care le instituie cuvântul „servicii” este prezent și sensul cuvântului „cost”, „preț”. Totul intră în sfera comerțului, iar între remunerare și comerț există o diferență esențială. Firește, întotdeauna munca a presupus remunerare, dar introducerea educației, bunăoară, în sfera serviciilor înseamnă a vinde, a comercializa, a face negoț. Cum rămâne însă cu acea parte din activitatea educațională care nu poate fi cuantificată în valoare materială? Care e prețul, care e locul vocației, dragostei, dăruirii? Aceste calități nobile, pe care s-au întrețesut mileniile, azi s-au subțiat tot mai mult. Cauza acestor stări de lucruri se află în anii ’98-’99, când angajații sistemului bugetar nu au fost remunerați timp de mai bine de opt luni, apoi a început să li se aprecieze valoarea muncii în mochete, lenjerie de corp, cizme, căciuli etc. Dar n-o duceau toți așa de prost. Unii, mai isteți, traficau patriotism. Abia peste ani s-a putut vedea că mulți dintre cei care compuneau lozincile și animau scandările de la mitinguri și adunări naționale reușeau, concomitent, să intre în posesia unor imobile importante, vile urbane de patrimoniu, puneau pe roate afaceri. Toate acestea cu banii primiți pentru patriotism. Așadar, patriotismul a devenit, pentru unii, afacere prosperă, un fel de meserie. Prestatorii acestui serviciu, care se declară a fi identic cu dragostea de neam și țară, vor fi avut sau având și „carnet de patriot”. Se vor găsi, fără îndoială, curioși care vor pune cap la cap toate firele tranziției și vor depăna ghemul adevărului. Asta se va întâmpla însă peste ani. Cu ce ne alegem azi? Cine sau ce ne mai poate salva?
Frumusețea va salva lumea, iar pe noi, cultura. Mai toate performanțele acestor douăzeci și cinci de ani vin din sfera culturii. Este singurul domeniu unde, indiferent de politici, structurare/restructurare, reformă sau lipsă de reformă, lucrurile au mers. Cam de la sine, deoarece aici totul, în temei, se sprijină pe vocație. Nu-i vorbă că au fost perioade mai bune, mai puțin bune sau chiar rele de tot în ceea ce numim organizarea culturii, dar lucrurile n-au trenat. Republica Moldova este competitivă prin performanțele acestui domeniu. Cultura s-a integrat perfect și cu mult înainte în spațiul european. Asta s-a întâmplat pe contul artiștilor, scriitorilor, fără ca autoritățile, adesea, să facă vreun efort. Dar ce bine ar fi dacă ar ajunge la un nivel la fel de înalt traiul de zi cu zi al basarabeanului! Ce bine ar fi dacă statul Republica Moldova ar avea o fundație prin care ar sprijini oamenii de creație, întrucât eforturile Ministerului Culturii, demne de toată aprecierea, sunt insuficiente pentru cerințele actuale ale culturii și creației. Ce bine ar fi ca statul Republica Moldova să inițieze un program de traducere a literaturii de aici, angajând traducători profesioniști și edituri de referință din afară, care i-ar promova imaginea. Pentru asta ar fi nevoie de viziuni (care cred că nu lipsesc), de efort financiar, de talent organizatoric, de dedicație și de încredere în valorile pe care le naște acest pământ. Un teritoriu, așezat între Prut și Nistru, rupt de mai bine de două secole din matca sa, un spațiu care trage din greu să se constituie într-un stat modern, democratic și prosper, Republica Moldova.

23 august 2016

Contrafort,  Nr. 7-8 (251-252), iulie-august 2016

http://www.contrafort.md/categorii/despre-independen-cu-scepticism

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 1, eseu și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s