Biblioteca, lumina şi aerul special

Scriam cu ani în urmă (prin 2011) un cuvînt de omagiu pentru bibliotecari, pentru oamenii dăruiţi deopotrivă cărţilor şi cititorilor. Deşi revenisem cu gîndul în repetate rînduri asupra acelei schiţe, se vede că acum veni momentul să-i dau o formă coerentă. Mărturiseam atunci în cuvîntul rostit în faţa bibliotecarelor că  pentru mine biblioteca înseamnă o lumină şi un aer special. Nu este vorba despre aerul de vechime. Este aerul cititorului ideal, vechi şi nou totodată. Biblioteca face parte din memoria mea afectivă, neapărat, precum cartea face parte din fiinţa mea. De la un timp, mi se pare că  am început să devin eu însămi umbra unei cărţi. Merg eu după ea şi mai puţin, tot mai puţin, ea după mine. Rolurile s-au inversat şi contururile noastre au început să-şi confunde  iremediabil planurile.

Biblioteca. Este una din cele mai vechi instituţii ale civilizaţiei, loc pentru oamenii instruiţi, dar şi pentru neofiţi. Cînd rostim cuvîntul bibliotecă ne referim implicit la „baza” lui – biblio (cu iminenta sa legătură biblică), ceea ce înseamnă carte, carte a cărţii, cărţile cărţii. Apoi din negura istoriei ne apare în faţă faimoasa bibliotecă din Alexandria, cu cărţile sale scrumite de un devastator incendiu. Acum vreo şase ani, fiind într-o vizită culturală în Armenia, mi-a fost dat să văd o copie a unei cărţii din mitica bibliotecă a Alexandriei, un manuscris palimpsest ajuns ca prin minune pînă în zilele noastre. El mai păstra urmele unei misterioase istorii. Cineva, un bibliofil sau un grup de bibliofili-bibliografi avu/avură grijă să salveze măcar ce se putea, măcar o copie… Tot aşa, adunînd cărţile timpului, biblioteca nu este o simplă încăpere, un oarecare depozit al lucrurilor de cîndva şi mai de apoi, ea este în esenţă un templu. Un templu al cărţilor. Cărţile se rînduiesc pe rafturi, precum anii în calendarele lumii. Timpurile înseamnă oameni, iar oamenii înseamnă cărţi. O bibliotecă adevărată va cuprinde neapărat toate însemnele timpului, fără a admite radierea arbitrară a unor pagini, fie ele şi pline de teroare şi sadism. Cărțile sunt urmele trecutului lăsate de învăţătură pentru paşii viitorului. O bibliotecă este un loc magic şi totodată o construcţie de o ordine perfectă, ameţitoare. Ce coşmar, ce  dezastru ar fi să vezi o bibliotecă în dezordine şi ce privelişte dezolantă ar fi o bibliotecă părăsită. De aceea l-am văzut pe omul (ah! de regulă doamne) care pune ordine în cărţi ca pe o lumină care dă suflet, mişcare şi viaţă bibliotecii. Bibliotecarul, căruia trebuie să-i spun bibliotecara, poartă în sine o enigmă: are toată viaţa în preajmă atîtea cărţi, atîtea cărţi… Deşi mi-am legat şi eu viaţa de cărţi, de literatură, am pentru bibliotecari un respect aparte. Văd în tipologia oamenilor bibliotecii spirite dăruite cu mai multă tenacitate, generozitate, disciplină, acurateţe – trăsături alese ca pentru îngrijitorii şi păstrătorii unei tradiţii. Adesea îi văd ca pe nişte figuri care exersează zilnic simbolurile unui ritual. Dar pentru ca lucrurile să meargă bine, ca ritualul să fie perpetuat, neîntreupînd-i semnificaţiile şi coerenţa organică, pentru ca templul să aibă o viaţă plină trebuie ca cineva să gîndească, să pună în funcţiune, să păzească această ordine aparte a oamenilor şi a cărţilor. Aşa au apărut directorii de biblioteci.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în eseu, Literatura și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Biblioteca, lumina şi aerul special

  1. bvbiblioteca zice:

    Mulţumim pentru aprecieri şi încurajări.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s