Şotronul politicului şi revistele aniversare

Şotronul politicului. Ideea era să scriu acest text pe o tonalitate pozitivă, dar timbrurile false îmi repugnă, tot aşa cum îmi displace pozitivitatea trucată. Apoi când în jur multe merg cu capul în jos a te face că nu le vezi mi se pare o formă de laşitate. Timpul nostru dă în clocot, însă, în mod paradoxal, o linişte suprarealistă se întinde ca o pată unsuroasă pe oglinda zilelor, dând o halucinantă imagine de timp captiv, numit impropriu „al democraţiei”. Senzaţia de lume agonizând în surdină este tot mai frecventă. Dependentă de drogul informativ, o sumă de idioţi aşteaptă vocea sacră a presei, survolează site-uri, foiletează link-uri în căutarea senzaţionalului. Imaginea şi vocea comentatorului politic, cu suficienţa şi saţietatea tatuate pe figură; aroganţa pretinsului atoateştiutor, cu orgoliul individului care a făcut din manipularea celor mulţi-da-proşti afacere prosperă; cinismul ce răzbate de sub masca din prim-planurile tv – toate induc stări de depresie şi deznădejde. Unii intelectualii, adesea comozi şi blazaţi, au trădat pe faţă, făcând sluj pe la trusturi media, alţii, mai subţiri, s-au adăpostit sub acoperişul evazionismului tematic. Jurnalismul a devenit un fel de muncă de simbriaș. Scriitorul? Cine mai are nevoie acum de scriitori? De cei trecuţi la cele veşnice ar mai fi nevoie din când în când, şi doar de câte vreo unul-doi… Puterea le va folosi numele pentru a-şi umfla propriul mit. Totul pare compromis. Ziua cea de azi-şi-ieri-şi-mâine a fost ticsită între politic şi cancan: pentru zăbava mulţimilor. Toate benzile de ştiri se mişcă pe aceste coridoare. De aici îşi ia ţara azi eroii, pe când o altă istorie se scrie în zone necunoscute reflectoarelor şi discursurilor glamouroase. Bunăoară, două reviste de cultură îşi sărbătoresc în anul acesta aniversările.
 
Revista Sud-Est Cultural împlineşte un pătrar de veac. Fondată în 1990 de un grup de entuziaşti, revista este condusă de scriitoarea Valentina Tăzlăuanu, alături de care, până în ultima clipă a vieţii sale, a stat scriitorul Victor Gherman, un om de omenie, de rară cumsecădenie şi un filolog de mare rafinament. În mai toţi aceşti ani susţinerea financiară pentru editarea acestei reviste, de un cu totul alt format – conţinutist şi stilistic –, a venit dinspre ICR Bucureşti. Aşa se face că, exceptând câteva cazuri fericite, Republica Moldova nu s-a îngrijit de susţinerea acestei reviste, precum nu s-a îngrijit nici de susţinerea altora editate ulterior. Revista Sud-Est Cultural, dacă ar fi să ne referim la titlu doar, contura un interes aparte pentru cultura transfrontalieră a sud-estului unei Europe unite, pledând pentru integrarea în peisajul ei valoric. Profilul revistei nu este strict literar. Aici sunt dezbătute teme de literatură, teatru, arte plastice, filozofie a culturii etc. De-a lungul anilor, personalităţi marcante ale culturii române din Basarabia au fost găzduite în coloanele revistei: Mihai Cimpoi, Vladimir Beşleagă, Eugen Lungu, Leo Butnaru, Serafim Saka, Valeria Grosu, Larisa Turea… Aici au fost valorizaţi optzeciștii basarabeni, dar şi generaţiile mai tinere. Din redacţie, în acest moment, fac parte mai tinerii scriitori Lucia Ţurcanu şi Marcel Gherman, care au de spus un cuvânt aparte în literatura română.
 
Din culisele revistei Semn. Revista apărea la Bălţi, la 1 martie 1995, fiind prima şi unica revistă de literatură editată în altă parte decât la Chişinău. Fondată de scriitorii Nicolae Leahu, Mircea V. Ciobanu şi subsemnata, Semn-ul intenţiona să instituie un alt centru literar decât cele existente în capitală. Pornind de la ideea că un centru al culturii apare acolo unde este un grup de oameni care îl pot sprijini, ea devenea dintru început postmodernistă, promovând constant descentralizarea vieţii literare şi culturale basarabene. Neavând cadru legal, ea fu scoasă în primele două numere sub „acoperişul” Curierului de Nord, ca apoi să-şi găsească cea mai adecvată, pe atunci, formă de  legalizare – S.R.L. (lefteri cum eram tustrei, Mircea V. Ciobanu împrumuta, cu promisiunea de rapidă restituire, bani necesari acoperirii cerinţelor băncii). Nici să bănuiască fondatorii ei că, peste ani, revista va prezenta interes sporit pentru organele naţionale de control (CNI). Deşi Semn-ul nu mai apărea din 2012, Comisia Naţională de Integritate va sesiza procuratura asupra presupusei lipse de integritate a lui Mihai Şleahtiţchi, care scăpă din vedere să declare că ar avea atribuţii indirecte la fondarea Semn-ului, revista fiind folosită astfel ca pretext pentru defăimarea publică a unora dintre cei care au contribuit, din altruism, la apariţia ei. În 1995, pentru primele două numere Semn-ul avu susţinerea financiară a Programului HESP  (Fundaţia Soros), iar ulterior, prin tenacitatea lui Nicolae Leahu, revista primi sprijinul financiar al ICR Bucureşti. La ce bun invocarea acestor detalii? s-ar putea întreba cineva, dacă ce şi cum a făcut Semn-ul în anii 1995-2012 se poate vedea la http://www.semn.md/.
Cu toate acestea, cred că e bine, fie şi o dată la douăzeci de ani, să se deschidă culisele ca să se ştie măcar câte ceva din ce înseamnă să faci o revistă de literatură în Basarabia. Ce au avut de câștigat temerarii scriitori de la Sud-Est Cultural, Contrafort, Semn, care la începutul anilor nouăzeci au ales să facă cultură? În tot cazul, nu au făcut avere. Ei au avut şansa de a se regăsi printre ai lor în literatura şi cultura română, de a face vizibilă şi competitivă o provincie privită cu condescendenţă, care avu neşansa istorică de a fi anexată şi reanexată la imperiile din Est. Pentru această bucurie romantică şi idealistă o mână de intelectuali şi-au dăruit ani din viaţă, anii tinereţii şi maturităţii. Azi, chiar dacă publicarea revistei Sud-Est Cultural a devenit mai anevoioasă, iar revista Semn, tot din lipsă de fonduri, şi-a sistat, temporar sperăm, apariţia, ele rămân incontestabile fapte de cultură din istoria recentă a Basarabiei.
La mulţi ani, revista Sud-Est Cultural! La mulţi ani, revista Semn!
16 martie 2015

După:  http://contrafort.md/numere/otronul-politicului-i-revistele-aniversare

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în critică literară, eseu, Politica și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s