Critice şi critici

Critice. La momentul când scriu aceste rânduri, atitudinile critice nu-şi mai au rostul, fiindcă, deoarece, oricum… După proba de guvernare întinsă pe cinci ani, ne blazăm acum în efectele stresului ontologic al electoralei 2014. Ne venim în fire şi ne indiferentizăm. Entuziasmul general din 2008-2009 s-a stins, iar apelurile insistente, din anul acesta, de ieşire la vot, în regim de alarmă, sunt semnul clar că din ce-am gândit cu toţii atunci şi în ce ne-am implicat în realitate seamănă mai degrabă a cacealma. Ne-au fost spulberate iluziile, ni s-a clătinat încrederea în corectitudinea propriilor noastre decizii şi acţiuni. Toate câte le spunem în săptămâna aceasta, toate analizele noastre (nu ale comentatorilor de pe sticlă – ei reprezintă, cu minime excepţii, un soi de actori din antrepriza politicului basarabean), analizele noastre exclusiv, converg spre un pesimism sănătos. El ar trebui să ne scoată din iluzie şi să ne arunce în realitate, care este dură, neiertătoare, directă, sfidătoare şi arogantă, iar cei care o guvernează trebuie trataţi doar în contextul ei. Lipsa de alternativă în care ne-am pomenit în 30 noiembrie, când din răul mare şi mare de tot, a trebuit să alegem răul mai mic, nu poate dura la nesfârșit. Din pesimismul sănătos renaşte optimismul dozat: după alegerea, asumată, lucidă (din ce era – ce s-a putut), sunt sigură că data viitoare vom alege binele mai mare din binele mai mic. Ideea europeană nu este un cal de cursă şi nici de poştă, este o valoare care nu se scoate de vânzare, oricâți bani ar avea fitecine. Să nu o vindem şi să nu ne lăsăm hoţiţi!

Critici. Cărţile sunt tot ce face dovada calităţii de scriitor. Criticii sunt tot scriitori. Doi critici literari despre care scriu sunt implicaţi activ în comentariul politic, fac jurnalism politic de multă vreme, sunt formatori de opinie, dar atitudinile lor politice, mai mult sau mai puţin partizane, nu sunt decât un fel de activitate cronicărească postmodernă. Or, se ştie, cronicile, nici măcar cele medievale, nu pretind autenticitate literară. Cu literatura însă este altfel. Zilele astea cineva spunea un lucru simplu, dar adevărat şi prin asta devenea dintr-odată aforism: Literatura este cartea vieţii. Şi literatura despre literatură tot literatură este. Prin urmare, cronicile literare întregesc tabloul general al literaturii, mai mult – observă şi îndreaptă direcţia procesului literar, care reflectă, prin natura sa, cursul vieţii unei societăţi. Anul literar 2014 a scos din sertarele criticilor două cărţi bune. Critica şi exegeza literară se face prezentă şi în acest an, nu doar în 2013, cu nume şi cărţi reprezentative.

Criticul literar Mircea V. Ciobanu, unul dintre cei mai prolifici scriitori optzecişti ai momentului, a publicat, de rând cu volumul de poeme Resetare (Editura Vinea), cartea Deziluziile necesare (Editura ARC). Trecând peste temele şi motivele primelor două parţi (Cartea ca pretext şi Note de lectură) – care inaugurează necesarele, pentru procesul literar basarabean amorf, dispute asupra istoriei şi criticii literare, asupra rolului şi efectelor lor în societatea post-tranzitorie, fără ordonatoarele principii şi axiologii, sau care trec prin grila unui redutabil hermeneut apariţiile din ultimii ani, semnate de autori de referinţă ai literelor basarabene – aş evidenția cele trei „diorame”, incluse în partea a treia a cărţii. Mircea V. Ciobanu descrie, în perspectiva cronologică a unui secol sau a perioadei postbelice a secolului XX, evoluţia prozei şi poeziei basarabene şi panoramează profesionalismul şi amatorismul prozei noi. El introduce un termen insolit – literatura „basa” –, ludic, șocant şi avangardist, dar convingător, de aceea l-am şi citat adesea, punând (este adevărat) în dificultate receptorul. Criticul foloseşte un instrumentar adecvat textului. În sfârșit, critica din Basarabia are exponenți ai postmodernismului nu doar ca viziune, limbaj, tehnică proprii literaturii artistice, dar şi ustensilele postmoderniste şi limbajul specializat al receptării profesioniste. Scriitura criticului Mircea V. Ciobanu este tonică, ritmul – vioi, amplitudinea livrescă – de admirat. Discursul său este direct, intertextualizat, ludic, şocant, observând atuurile, dar şi rateurile cărţilor. În consecinţă, lectura lecturii cărţilor este la fel de antrenantă ca şi scrierea lor.

Criticul literar Vitalie Ciobanu a publicat, tot la Editura ARC, cartea Scribul în grădina fermecată. Jurnal de lectură, care este, la fel, o carte despre cărţi. E o carte scrisă în timp, aşezată, cu frază elaborată, marcată totodată de o spontaneitate vie, organică – cea dintotdeauna a autorului, care revelează cititorului un temperament literar analitic, dezinvolt, un intelectual rasat, un profesionist al literaturii. El îşi trăieşte destinul în miezul evenimentelor culturale şi social-politice ale sud-estului european. Prima parte a cărţii Realitate şi ficţiune include eseuri cu subiecte largi culturale, naționale, de localizare a parcursului Basarabiei în spaţiul geopolitic al ultimilor ani. Naţiunea la balamuc, Rezistența prin cultură, La ce serveşte o cămaşă pătată de sânge – sunt câteva referinţe care scot în evidenţă dimensiunea europeană a problematicii şi scriiturii eseistului Vitalie Ciobanu, care s-a remarcat prin neobositul efort de a sincroniza viziunea basarabeanului, dar şi discursul lui cu modelele de gândire, de scriere şi de comportament europene. Vitalie Ciobanu reprezintă prin tot ce face un european autentic la noi acasă. În cea de-a doua parte a cărţii Literatura, afinităţi colective. Jurnal de lectură scriitorul a inclus comentarii docte la cărţile unor scriitori români notorii, cum sunt Mircea Cărtărescu, căruia i-a dedicat şapte cronici, Gheorghe Crăciun, Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu, Alina Mungiu-Pippidi, Gabriel Chifu ş.a. – mulţi şi buni, foarte buni, dar şi asupra unor scriitori promiţători care s-au lansat adineauri în literatură. Vitalie Ciobanu este scriitorul dăruit cu har şi dăruit scrisului. Eseurile şi cronicile semnate de el reprezintă un antrenant spectacol al ideilor, al argumentării, al limbajului (elevat), al frazării (ample). Observaţiile pe care le lasă pe foaia de hârtie şi în grafica pixelilor constituie un tablou al memoriei literaturii.

5 decembrie 2014
http://www.contrafort.md/categorii/critice-i-critici

Erată: cartea lui Mircea V. Ciobanu se numeşte „Deziluziile necesare”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 1, critică literară, eseu, Literatura și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s