Chipul din oglindă (I)

Titlul de mai sus ar fi putut fi RECEPTARE, dar, aşa cum receptarea înseamnă un fel aparte de reflectare în ochii celuilalt, am ales această metaforă atît de dragă romantismului, care nu ne este străin. Astfel s-a reflectat poezia mea în oglinda exegetică a criticului şi istoricului literar Ioan HOLBAN.

Ioan HOLBAN – Ocniţa poemului nescris

CL

Bogdan Ghiu explora la sfîrşitul anilor ’80, în Manualul autorului, misterioasa peşteră a literei; George Vulturescu, în Nordul său, vorbeşte despre gheara şi stîncile nupţiale ale literei; mai demult, Virgil Mazilescu căuta într-o groapă comună ori pe steaua vega, visul, cealaltă lume, poemul şi litera sa; acum, în O săptămînă de poeme nescrise (1998), Oleandrii mă strigă roz (2010) şi, iată, Acum (2013), Maria Şleahtiţchi locuieşte în ocniţa poemului nescris: „acum locuiesc/ ocniţele poemului/ nescris/ sunt brazda mov/ ce-şi înalţă culoarea pe/ vîrtejul de aer zvelt/ sunt flu­viul de miere/ de tei şi de salcîm/ ce se revarsă lin/ peste ochiul nesomnului/ sunt gîndul reîntors/ în lăcaşul cu aură/ de smoală grizonată/ sunt aburul ce se resoarbe/ în vocale rujate în lanţul/ cuvintelor legate de plămîni/ sunt tăcerea/ vîntoaicelor cu răni/ abia tămă­duite” (Acum). Aici şi acum, în poemul nescris, în ceea-ce-este-nefiind, adică, fiinţa se resoarbe în materie şi spirit, în brazda mov şi gîndul reîntors, în fluviul de miere, abur şi tăcere: ea se des-fiinţează în elementar, într-o scoică uitată pe fundul mării sau în­tr-un embrion, cum scrie Maria Şleahtiţchi în poemul Ca într-o scoică uitată. Cînd se în-fiinţează, poemul-fiinţă e un partener de joc şi joacă al unui autor care fuge, se ascunde, face naveta în alte poeme, pleacă să locuiască acolo „asemenea altor iubiri”, cum se spune în Despărţire sau, dimpotrivă, inventează un scenariu al primirii vizi­tei „celor mai bune poeme”: ca în această primă scrisoare, dintr-o zi de joi, către Virginia Woolf: „dragă virginia/ noaptea trecută/ m-au vizitat/ cele mai bune poeme/ s-au aşezat curajoase/ pe balansoarul unei gene/ s-au dat huţa/ s-au hîrjonit/ apoi au lunecat curioase/ în grotele labirintului/ jubilînd acolo o altă lumină/ şi doar iner­ţia lutului/ m-a reţinut să le prind în/ pioneze de tîmpla unui poet”.

Fiinţa resorbită în materie, pul­verizată acolo, se (re)construieşte, ca într-o nouă geneză, iar poemul (arta poetică, se zicea altădată) care o de-scrie, în gesturi de o frapantă concreteţe este Re-facerea din cartea anului 1998: „cum toată ţi-am părut infidelă/ ai adunat irişi/ ai sclipuit cîţiva sol­zi/ aduşi de ape la mal/ ai căutat în adîncuri pînă/ ai găsit şi niş­te smocuri de alge/ te-ai uitat la ele/ dintr-o parte/ ai căzut pe gînduri/ ai zîmbit ironic/ toate erau dintr-o altă poveste/ orgolios le-ai făcut vînt/ în lutul opac/ ai scuipat/ ai scuturat palmele/ cu suflarea ai limpezit apele/ şi/ mi-ai picurat lumină/ în fisurile neuronilor/ i-ai înfăşat în tămada/ lină a buzelor tale/ la solzi ai renunţat/ din milă pentru mine/ aş fi putut sîngera din nou/ încolă­cirile de alge/ le-ai preschimbat în fire/ de mătase nobilă/ pieliţa a rămas aceeaşi/ pe ea lunecă limpede privirea/ spre rădăcina celor doi vezuvii/ cuminţi fremătînd eruperea nebună/ de lavă fierbinte/ albă dulce/ p.s./ invadat pînă la genunchi/ pînă mai sus cazi/ iarăşi pe gînduri”. Maria Şleahtiţchi îşi reclădeşte fiinţa, din „lutul opac” şi poemul său de luni citind „în pat romanul lui crăciun/ ac­te originale copii legalizate”, căutînd relansatori textuali la Vir­ginia Woolf, John Barth şi Ezra Pound, nu pentru a fixa referinţe ale unui cod cultural, ci, mai degrabă, pentru o nouă poietică: Ma­ria Şleahtiţchi pare să fi participat, de la Chişinău, la întîlnirile Cenaclului de Luni din Bucureştii de altădată, alături de Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan, Mircea Cărtărescu, Al. Muşina, împrumutîndu-şi unul altuia cuvinte, pentru a da corporalitate celui ce nu are corp şi fiinţă poemului nescris: aici se pătureşte aerul odihnei şi se face culcuş tăcerii: „renunţ să pătrund/ în esenţa pri­mară/ a cuvintelor/ această procedură/ etimologică/ mă plictiseşte/ adun cuvintele mele/ pe unele mi le împrumută alţii/ să fac din eleculcuştăcerii” (Tăcere). Cîteodată, poemul nescris primeşte corporalita­te într-o pastorală (iată viaţa bucolică din a doua Pastorală a Mariei Şleahtiţchi, scrisă în despărţirea de formula clasică a lui Pietro Metastasio, să zicem: „«nici tristeţea/ nu pare a reflecta nimic/ din această agonie»/ în grădina ta de la tîrnova/ întinsă pe un păretar/ vechi şi decolorat/ zestre de la bunica/ fac lecturi din cioran/ în dialog mutual/ cu o capră albă/ cu ochii albi şi rotunzi/ ca veri­gheta de pe inelarul/ tău stîng/ cu gene lungi şi arcuite/ cu un fuior subţire de barbă/ de pe pajişti arhaice/ capra paşte movul amărui/ al florilor de brusturi/ verdele uscat al păretarului/ degrabă/ mă va paşte pe mine/ cu carte cu tot”) sau într-un poem de dragoste atipic „îmbrăţişării” romantice din secolul pastoralelor de la noi: „las al­tor femei/ mîngîierile tale/ telegrafice/ acum vreau să locuiesc/ mustirea calmă a pieliţei/ tale de măslin înflorit/ s-o brodez din inte­rior/ cu roşul porilor mei/ incandescenţi” (Las altor femei).

Resorbită în materia poemului ne­scris sau, altădată, prizonieră acolo, cu metafore tactile şi olfacti­ve şi nu (meta-sub-arhi)textuale, Maria Şleahtiţchi pare a fi omul de hîrtie al lui Roland Barthes: în fapt, poetul din O săptămînă de poeme nescrise, Oleandrii mă strigă roz şi Acum este un om-în-hîrtie, pulverizat în poem, circulînd de la un poem nescris la altul, în-fiinţat, reinventîndu-se de fiecare dată în „fişicul” ideilor, ca în această acroşantă metaforă a „clăbucilor răsuciţi” din plopii lunii mai: „în luna mai/ dincolo de fereastră/ aerul se descuamează/ plopi singuratici/ freamătă lin/ plopoaice hermafrodite/ cu ugere pline de laptele/ verdelui crud/ şi poate zdrenţuite-n rafale/ îşi smulg des­pletite chica/ dînd pe vînt clăbuci răsuciţi/ în volane dantelate de puf/ aici scama cuvintelor/ se-nvîrte vîscoasă/ s-adună sul/ se-mprăştie în zare/ cu mici fărîme de papirus/ trăim într-o lume de hîrtie,/ cu uşi ferestre de hîrtie,/ tavan şi duşumea/ se fac fişic ideile noastre/ singurătăţile/ angoasele crispările/ din care descojim manierat/ aproape aristocratic seminţe poetice/ conştienţi şi je­naţi/ nu reuşim decît să mimăm/ navete faimoase/ intrări şi ieşiri/ din primăverile evei în/ toamnele lui adam” (Verdevîscos).
Deşi îşi avertizează cititorul, în cheie postmodernă, să nu caute teme, idei, metafore, epitete, comparaţii (“nu căutaţi temele şi ideile/ acestor poeme/ ele nu există/ nu depistaţi în texte metafore/ epitete comparaţii/ ele nu au nici o va­loare/ citatele din eminescu/ stănescu blandiana heidegger ş.a./ sunt întîmplătoare/ deci lipsite de importanţă” – Temă pentru acasă), poe­zia re-înfiinţată a Mariei Şleahtiţchi se structurează în jurul unor metafore obsedante. Prima e cerga de lînă (păretarul, o piele bine dubită, un macat stînjeniu de lînă) care transcriu copilăria, părinţii, bunicii: cerga de lînă e învelişul vîrstei de aur: „în nopţile cu lună plină/ stau la umbra unei monstere/ cu frunze mai late decît pal­ma/ de om mă ghemuiesc în cerga/ de lînă de oi de departe/ simţindu-le mirosul şi/ căldura ca în copilărie/ cînd mama ne dădea de scăr­mănat/ lînă împărţind-o în două/ să nu ne batem eu şi soră-mea/ behă­itul lor blînd se apropie lin/ le văd lingîndu-şi mieii/ aud ţîjîitul laptelui în strungă/ sorb izul dulce de urdă şi zer/ de pe muchie de stîncă/tălăngi singuratice – corul meu antic –/ îngînă un cîntec de leagăn/ pentru insomnia adunată la/ poalele unei monstere” (Pastora­lă – I); pielea dubită e noul pergament, suportul pe care se în-fiinţează poemul nescris: „pielea dubită bine/ prinsă-n meliţa/ păstrată de bunicu-n şopron/ se curăţă/ cu grijă/ de enzimele tinereţii/ se roade/ se roade/ se roade/ cu o piatră de var/ din cele apreciate de dubălari/ se înlătură toate nervurile/ vase mai fine/ navigate de-arome şi simfonii/ se subţie/ pînă devine/ din nou pergament/ numai bun pentru catrene erotice/ hărţi de galaxii şi lumi viitoare” (Alb tăbăcit). Apoi sînt spaţiul erotic, fixat, în toată tensiunea sa, în porii pielii, în epidermă (Las altor femei, Haiku provincial, Pornită alandala pe-o coamă de vînt), feminitatea care se identifică în pisica-felina îmblînzită (Tîrziu, Proiecţii ciudate –I, Scrisori către Virginia Woolf), gorunul care e imaginea tatălui (Te privesc adînc albastru); în sfîrşit, irişii din Re-facerea sau Renunţ generos şi, mai ales, ochiul, poartă de intrare în labirint, oglindă sau o altă insulă a lui Euthanasius: „ca într-un ochi marin/ mă caut(ă) în oglindă/ lactescentele unde/ vîslesc înapoi această/ tăcută înain­tare/ spre insula verde a/ ochiului tău/ împrejmuit de ape” (Ca într-un ochi marin)
Aceste metafore obsedante, susţinute de o cromatică specială în care predomină movul şi verdele, circumscriu ceea ce Ma­ria Şleahtiţchi defineşte viaţa în semicerc („viaţa mea e în semicerc/ aşteptarea mea este altfel/ în octombrie păpuşesc/ foi căzute de ar­ţar/ în noiembrie îmi sprijin văzul/ de scheletele gri ale arborilor/ în decembrie mă retrag în umbră/ lăsîndu-ţi lumina orfană/ ianuarie februarie martie/ în martie încep să te iubesc/ cu toate celelalte luni/ ale anului” – Viaţa mea e în semicerc) şi, iată, o geografie filtrată prin conştiinţa artistică, cu neamul de ţărani din sat, Şte­făneşti, sat basarabean, Lipcani, Tîrnova, Prodăneşti, strînse într-un poem înalt, adevărat patriotic: „de aici/ de oriunde m-aş afla/ român­că precum sunt/ eu voi citi-nainte/ mă veţi recunoaşte/ voi ţine în mîna stîngă/ un bucheţel de flori de mucegai/ şi sîrmă ghimpată/ iar în dreapta un semn/ de happy-end şi-o/ pălărie cu panglici vernil/ mîinile îmi vor fi ocupare/ deci cu prietenie/ n-am să vă pot îmbră­ţişa” (Panglicivernil). Emoţiona(n)t şi adevărat, nu-i aşa?

Din revista CONVORBIRI LITERARE, septembrie 2014, Iaşi;
http://convorbiri-literare.ro/?p=3281

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Receptare și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s