Scriitorul, comisiile şi comisarii

Contrafort 07 2014_web-1

Sărbători, festinuri… Iar e toamnă şi iarăşi „bombe”, „fumigene”, scandaluri, şantaje, şicane…, deşi vara s-a încheiat în ritmurile înălţătoare ale imnului Limba noastră. Luna august a dat tânărului nostru stat două sărbători măreţe: Ziua Independenţei şi Ziua Limbii Române. Corelate istoric şi politic, aceste două sărbători naţionale au fost obţinute prin efortul „oamenilor de la 1989”. Când se împlinesc 23 de ani de independenţă şi suveranitate şi un pătrat de veac de sărbătorire (e adevărat, cu multe şi paradoxale variaţii) a limbii de stat a statului nostru este firesc să remarcăm existenţa unei tradiţii. Tradiţia şi datoria respectului faţă de însemnele naţionale. Entuziasmul primilor ediţii s-a cam stins, cum e şi firesc, dar nu are cum să dispară inerenta atitudine solemnă faţă de înaintaşi, faţă de evenimentele care au legitimat existența Republicii Moldova. Şi, la prima vedere sau la o vedere de ansamblu, parcă nici solemnitatea nu a lipsit: gardă militară, depuneri de flori, şirul de demnitari care se perindă în faţa monumentului domnitorului şi în faţa camerelor de luat vederi… Costume mai mult sau mai puţin bine aşezate pe trupul demnitarului public, poşete, rochii, sacouri/sacouţe bine ajustate, ochelari de soare, pantofi la zi – pentru demnitarele publice… Sărbătoare cu dansuri şi chiote în PMAN, salve şi saluturi la ceasuri nocturne… Cu alte cuvine, sărbătorile sunt servite cu tot tacâmul. Un ochi mai detaşat observă însă priviri aruncate a lehamite, linii amare şi dezgust adunat în colţul gurii – la unii, indiferenţă şi zâmbete prelungi – la alţii. E încă multă impostură şi destule gesturi de paradă, care acoperă de departe nu cele mai sincere sentimente de omagiu… Anul 2014 aduce ceva nou totuşi în „desfăşurătorul” sărbătorilor. O nouă tradiţie: congresul/congresele diasporei şi câteva forme de serbări câmpenești: gustar, plăcinta cu mere şi… festivaluri. Am dat-o vădit pe festivaluri: al sarmalelor, al mămăligii, al bostanilor etc. Nu reuşeşte să deguste bine sarmale şi trucuri de PR la Gustar şi boborul o rupe spre plăcintă cu mere, de acolo la mămăligă cu jumări… N-ar fi rău să se lase loc între sărbători şi pentru muncă, că n-or mai şti bieţii oameni când să lucreze cu spor şi dăruire…

Scriitorul şi premiile. Şi în aceste condiţii de triumfalism festivist ar mai rămâne oare loc şi pentru un biet scriitor, care stă undeva, la o margine de centru al culturii universale? În jurul numelui lui Paul Goma s-au purtat bătălii când pe dreapta, când pe stânga, când între dreapta, când între stânga, dar tot de atâtea ori şi întotdeauna a câștigat cine „trebuia”. Cum se face asta, totuși, că victoria aparţine kominternului, oricare mască ar purta el? Nu este baiu că lui Paul Goma nu i s-a acordat Premiul Naţional. Nu s-au adunat voturile? Nu s-au adunat. Asta e! Dar dacă pentru Paul Goma, care a stat ani grei în închisorile comuniste şi în exilul Bărăganului, căruia securitatea comunistă îi trimitea bombe „la pachet”, Goma care a spus tot timpul lucrurilor pe nume, fără a menaja pe cineva (nici pe sine barem), dacă pentru Paul Goma nu s-au ajuns voturi, cum de s-au ajuns pentru ceilalţi? Nu aş vrea să pun la îndoială meritele fiecărui din cei opt laureaţi, dar infatuarea unuia dintre ei a semănat a cinism… Premiile întotdeauna au fost un lung pretext de polemici, discordie şi cârcoteală. Evenimentul din anul acesta cu premiile de Ziua Independenţei l-a constituit nu acordarea lor, ci neacordarea premiului pentru literatură, care i-ar fi revenit lui Paul Goma. Ce se va ţine minte despre ediţia din anul acesta a Premiilor Naţionale? Că l-a luat cutare şi cutare (unii laureaţi fiind demni de toată aprecierea!)? Nu, cu părere de rău, se va spune cam aşa: a! premiile din 2014? Când nu i s-a acordat lui Goma? Aşa se face istoria cea cu faţa spre destinul omului, nu cea din cifre, statistici şi hotărâri de partid, guvern, parlament… Paul Goma a fost ţinut între pereţii puşcăriilor comuniste, din care nu au reuşi să-l scoată nici basarabenii lui, pe care îi credea, se pare, mai altfel. Şi ei nu au fost să fie. Nu sunt. Nu sunt deloc mai altfel. Sunt şi ei la fel…

La vremuri noi – comisii noi. Istoria este plină de deciziile unor comisii „specializate”. În context îmi vin în memorie câteva cărţi care se aşază în linia prozei memorialistice. Cea mai apropiată de momentul scrierii acestor rânduri este romanul-fapt Pe mine mie redă-mă (2013) de Serafim Saka, la care m-am referit şi cu alte prilejuri şi care readuce în faţa cititorului o lume marcată definitiv de deciziile unor comisii cu tot cu comisarii lor, când indivizii, adică cetăţenii RSSM apoi ai RM, erau uşor puşi la index sau scoşi din cărţi… Cu mai bine de 15 ani în urmă au apărut alte două cărţi din aceeaşi zonă stilistică: amândouă constituind un amestec dintre memorii şi jurnal. Nicolai Costenco în Povestea vulturului (1998) aduce în faţa cititorului calvarul celor 15 ani de detenţie politică prin care i-a fost dat să treacă. Este o carte cu o scriitură densă, nuanţată prin care opera lui Nicolai Costenco apare într-o cu totul altă lumină. Alexei Marinat îşi rememorează disidenţa politică pe care şi-a asumat-o şi anii de după… în Basarabia postbelică, reluând prin titlul cărții Eu şi lumea (1999) titlul jurnalului său de student, pentru care a avut de ispășit ani grei de detenţie în închisorile Siberiei… Având atâta literatură pe rafturile librării­lor noastre, ce facem cu această serie de cărţi-memorii, cărora li se alătură în chip incontestabil romanele şi jurnalele lui Paul Goma? Care este locul pe care-l ocupă acest gen de literatură în manualele școlare, în curriculumurile universitare? În ce măsură aceste cărţi fac obiectul unor dezbateri despre ocupaţia sovietică şi regimul totalitar din RSSM, despre amestecul de valori şi non-valori din istoria nouă a RM? Sunt teme lăsate în umbra grabei sociale şi a falsei corectitudinii politice, dar fără de care nu se va înţelege nicicând psihologia basarabeanului şi mersul lui prin istorie. (16 septembrie 2014)

Din CONTRAFORT, 7-8, 2014
http://www.contrafort.md/categorii/scriitorul-comisiile-i-comisarii

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în critică literară, eseu, Literatura, Politica și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s