Gheorghe Vodă: pentru o poetică a discreţiei lirice

Poza_FPEU_mai_2014

Poet din grupul şaizeciştilor, regizor şi scenarist, Gheorghe Vodă rămâne liricul pur-sânge al generaţiei sale. Discretă, melancolică şi elegiacă, poezia lui Gheorghe Vodă urmează fidelă imaginea poetului. Nu se alarmează în agora, nu face demonstraţii stradale, stă la o margine de pădure, pe colina unui deal, mângâie aripile unui pegas domesticit printre ierburile dese ale Basarabiei. Poetul nu a făcut trâmbiță din cuvânt, nici din sentimentul dragostei de ţară. „Hai, îmi spun şi mie, şi ţie, / ne mărturisim dragostea de pământ, / să nu suflăm, să nu suflăm / să nu suflăm ca-n trâmbiță-n în cuvânt” (Către poet), îşi îndeamnă el confraţii.
Poet neo-romantic cu inflexiuni moderniste, poezia lui Gheorghe Vodă izvorăște din sentimentul patriei (a patriei mici, sudice), a naturii, dragostei etc. În poezia de dragoste, bunăoară, prezentă în structura liricii lui Gheorghe Vodă în limitele unei „cumsecădenii organice” , femeia are o mişcare tihnită, molcumă – un antipod al femeii imperiale, demonstrative care îi rupe bărbatului mângâieri şi declaraţii sonore de dragoste. Aici femeia e „pom dulce, / fruct ce se naşte pe sine”. Nurii ispititori nu-i lipsesc, ba – prin delicateţe şi tăcere, prin şoptire tainică – este şi mai răpitoare, de aceea femeia e „spin intrat în sânge”, e „cositoare de flori”, e „cuvântul de apoi” (Femeia, cuvântul de apoi). Poate cea mai apreciată imagine desprinsă din multitudinea de alterităţi ale femeii iubite care trăieşte în poezia lui Gheorghe Vodă ar fi cea a femeii care iartă: „Prea multă linişte între pereţi, /se-aude ceasul pios cum ne desparte. / Ai început cu inima să-mi ierţi, / femeie, plecările departe.” (Prea multă linişte) Fidelitatea, devotamentul şi iubirea faţă de femeie sunt calităţile nobile ale eului din lirica de dragoste a lui Gheorghe Vodă: „Plecat pe drumul vieţii, / aş rătăci desprins de lut, / de n-ar fi el, cel fir subţire, / prin inima mea petrecut. // care mă-ntoarnă de oriunde, când mult prea tare l-am întins. / Şi vin la dragostea de-acasă/ biruitor, şi nu învins.” (Cel fir) sau: „Te rog păstrează cuvântul, / spune-l cât mai aproape, / când între mine şi tine – un altul nu mai încape.” (Te rog…) sau „Fiece pas, fiece clipă, / e-o luptă grea pân-la slăbire, / să nu mă scapi de pe aripă / mult încercata mea iubire.” (Să nu mă scapi…) Declaraţiile de dragoste de o delicateţe aparte emoţionează profund: „N-ai teamă. / N-o să-mi ceară nimeni ochii./ Nimănui nu-i voi fi reazem. / Eu cunosc ce e durerea/ şi cât de blând/ străpunge raza. // Eu sunt cel bun/ doar pentru tine. / Şi numai tu ştii să te bucuri, / când mă întorc sărac ca roua/ şi în cuvinte doar mă scutur.” (Numai tu)
Poetul Gheorghe Vodă cultivă o poezie a sinesteziilor vizual-auditiv-picturale. El îşi asumă deliberat infuzia artei cinematografice în melanjul provocator, salvator, dar şi sfâșiitor al cuvintelor. În poemul Pe melodia roţilor timpul uman se cadrează-n secvenţe implacabil fugare pe un drum de celuloid: „Trenuri, trenuri, /Cadre de film/ Pe razele şinelor fulgerate, / Mă bucur şi tremur de ele, când vin, / Şi tremur după ce-s plecate”. Melancolia metafizică a personajului liric priveşte resemnată la caruselul timpului, în care existenţa umană este iremediabil secvenţială.

(Secvenţe din comunicarea de la Festivalul Primăvara europeană a poeţilor, Chişinău, 15-17 mai 2014)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în critică literară, Literatura și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s