Timpul nostru vs actualitatea lor: modelul Blaga

Deşi tema Simpozionului* din anul acesta ne îndeamnă să deschidem poezia lui Lucian Blaga – lucru pe care l-au făcut unii din antevorbitorii mei -, eu vă propun o privire „din afară”, dinspre timpul nostru spre actualitatea modelului Blaga.

Un poet de „numai” 20 de ani… Mi se pare firesc ca fiecare din cei prezenţi să aibă „un Blaga al său”. Şi fiindcă veni vorba despre editarea scriitorilor români în perioada sovietică, aş aminti că în anii 60 ai secolului trecut, cînd la Chişinău vedeau lumina tiparului scrieri de George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, a fost editată şi o carte de poezii semnate de Lucian Blaga. M-am şi apropiat de expoziţia prezentată aici, în speranţa că voi găsi acea carte pe care o caut de mult. Nu am găsit-o, pe semne că nu este în fondul literar al USM, dar dacă este şi nu-i expusă este păcat, deoarece, chiar dacă-i editată cu litere ruseşti (iar expoziția prezintă o perspectivă istorică asupra „fondului Blaga”), nu avem de ce să „cenzurăm” istoria. Istoria stă iremediabil sub semnul lui „a fost”. Căutam deci acea carte care a însemnat primul meu contact cu poezia. Mi se întîmpla la vîrsta cînd înţelegeam deja că am în faţă un text poetic. În biblioteca tatălui meu, a părinţilor mei de fapt, dădeam de o carte în format mediu, fără copertă (avusese coperta moale). Prin urmare, nu avea numele autorului. L-aş fi putut afla de la sfîrşitul cărţii, de pe partea interioară a contracoperţii, dar nu ştiam încă să caut cu atenţie numele autorului, precum nu-mi dădeam seama ce înseamnă numele pus pe o carte. Ce m-a impresionat a fost primul poem, care conţinea în titlu un cuvînt necunoscut, „Gorunul”. Primul meu contact cu poezia a însemnat o întîplătoare (sau deloc întîmplătoare?) apropiere de mister, o atingere a unei lume ermetizate, în care aveau intrare doar inițiații. Răspunsul lui tata la întrebarea mea ce este „gorunul” a sporit misterul. „Ai să creşti şi ai să afli”, mi-a răspuns el într-o formulă ambiguă… Aveam să aflu mult mai tîrziu că acele „zvonuri dulci” („În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn / cum bate ca o inimă un clopot / şi-n zvonuri dulci / îmi pare / că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.”) veneau dinspre esenţele poeziei române.
Deşi cunoscut de mulţi basarabeni prin lecturi clandestine, pe furiş, Lucian Blaga „pare”, pentru canonul şcolii basarabene, un poet tînăr, „de vreo 20 de ani”. Chit că intrarea acestui scriitor în programele şi manualele din Republica Moldova s-a făcut „treptat”, cum ar veni vorba, şi cu precauţie. Nu mai spun că au fost perioade cînd scoaterea autorilor români din grila şcolară devenea un adevărat deziderat neocomunist. Revenind la cele afirmate de colegul nostru de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, criticul şi profesorul Mircea A. Diaconu, ţin să spun că în anii ’90 Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a fost printre primele din spaţiul basarabean (nu spun prima, deşi tocmai prima a fost, ca să nu deranjez orgoliile capitalei) care a introdus un Curs „nou” de literatură interbelică şi pentru că eram conştienţi că nu sîntem suficient de pregătiţi să ţinem acel curs, l-am invitat pe decanul de atunci al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe a Universității din Suceava, pe profesorul Mihai Iordachi, să ţină primele cursuri Arghezi şi Blaga. Am trăit atunci cu toţii o adevărată revelaţie. Îi aducem regretatului profesor Mihai Iordachi omagiile noastre.

Un filosof, un poet, un profesor universitar, un mentor… Lucian Blaga este, incontestabil, modelul intelectualului pur-sînge. Statura lui de filosof, scriitor, profesor universitar, mentor stă în şirul nu tocmai numeros al unor personalităţi de mare caracter, care au ales să-şi sfîrşească destinul aici, pe pămînt, într-o sărăcie demnă decît să facă pact cu diavolul, deşi tocai Faust era lucrarea pe care a tradus-o în condiţiile de izolare şi outsider al societăţii române postbelice. În 1947 profesorii de factura şi cultura lui Lucian Blaga deveneau inutili şcolii româneşti şi pentru că îi frustrau pe proletcultiştii ajunşi peste noapte „factori de decizie” în universităţile, în şcolile, în cultura, în societatea românească. Mă întreb (şi acesta ar fi primul semn de întrebare) pe cine am putea scoate noi în faţă, care ar fi replica noastră, a timpurilor noastre, în faţa actualităţii lor, a actualităţii acestui titan?

Un intelectual, un non conformist, asumîndu-şi consecinţele pînă la capăt…, astfel a ales „să-şi definească” Lucian Blaga destinul. Zic „a ales”, fiindcă alţii au pornit pe altă cale decît cea de neaderare la politicile noii puteri şi deoarece omului, de obicei, i se sloboade vreme să facă singur alegerea. Dar timpurile noastre cum ni se arată? Cum facem noi alegerea şi ce alegem? Mărturisesc că am trăit o amară dezamăgire (a cîta?) cînd într-o discuţie cu unul din colegii de breaslă, în care am crezut aproape necondiţionat, la invocarea cuvintelor lui Petre Ţuţea care spunea că nu a meritat poporul român să stea pentru el în închisoare timp de 15 ani, mi-a răspuns persiflant că detestă tipii care vorbesc „în numele poporului”… „Şi atunci cu cine rămînem, care ne sînt reperele, fiindcă un punct de sprijin moral ne este imperios?” i-am zis. La care el mi-a dat, în formulă aproape aforistică, „cheia succesului” intelectualului nostru: „Azi fiecare se descurcă cum poate”. E limpede că desenarea celor două semne de întrebare într-o construcţie de tip cascadă ar fi de prisos.

Un maestru cu discipoli pe măsură – Ion D. Sîrbu… Invocînd destinul scriitorului Lucian Blaga, nu pot să nu fac referire la unul din străluciţii săi discipoli care a fost filosoful şi scriitorul Ion Dezideriu Sîrbu. Istoria literaturii îl prezintă ca unul din cei mai tineri conferenţiari din spaţiul universitar românesc la momentul schimbării regimului. Avea în faţă, prin urmare, o strălucită carieră. Şi ar fi putut să fie, dacă ar fi acceptat să semneze un denunţ asupra profesorul său Lucian Blaga, denunţ pe care nu l-a semnat, bineînţeles, şi pentru care a devenit indezirabil regimului, urmînd ani grei de puşcărie şi domiciliu forţat la Craiova pînă la sîrşitul vieţii, septembrie 1989. I.D.Sîrbu şi-a trăit destinul frînt, dar nu i-a fost frînt caracterul şi încrederea în ziua de mîine, altfel cum am putea explica scrierea pentru sertar a unuia din cele mai mari romane ale literaturii române „Adio, Europa!”, publicat postum?
Dară noi? Ce fel de discipoli le-a fi fost??? Iar discipolii noştri? Poate, cine ştie, unii – da, dar în ce măsură? Şi-apoi sîntem în drept să le cerem, nu, să le sugerăm măcar că am avea nevoie uneori de un gest de adeziune – mici sacrificii, ieşire din confortul cotidian, în numele unei solidarităţi, fireşti poate? Merităm noi oare? Nu „se descurcă astăzi fiecare cum poate”? Nu exprimă această afirmaţie o conştiinţă cariată de morbul epidemic al indiferenţei, mai periculoase decît opinia adversă şi recalcitranţa duşmanilor? Ce putem pune în faţa martirajului lor altceva decît ticăloşia şi laşitatea timpurilor noastre, ambalate elegant în mesajul perfid adesea al corectitudini politice invocate mereu în numele „integrării europene”?
Epigonii tardivi, plagiatori… Se spune că atestarea epigonilor este semnul valorii unui scriitor. Se prea poate să fie adevărat, dar m-ar interesa mai degrabă poeţii care l-au valorificat artistic pe măsura modelului, care au purtat un dialog creator cu opera lui. Epigonii nu au lipsit, îi are şi azi, probabil, cu atît mai mult cu cît unii din ei l-au preluat prea direct, plagiind cu impertinenţă. Apoi nu „se descurcă astăzi fiecare cum poate”? Nu este azi plagiatul un furt la ordinea zilei? „Toată lumea face aşa”, este replica care îţi vine între ochi, de îndată ce încerci să-i spui cuiva că a uitat să pună ghilimelele şi să indice sursa.

Iară noi? noi, posteritatea? / Snoabă, rea şi îngînfată…, am spune în registru eminescian. Fiecare scriitor speră în adîncul sufletului că dacă nu este citit şi înţeles în timpul vieţii, aşa cum ar fi crezut că merită, posteritatea este cea care îi va face dreptate. Uneori se întîmplă să fie chiar aşa, dar asta e arareori. În rest – iluzii deşarte. Este bine să analizăm care este spaţiul acordat lui Blaga în canonul didactic de la diferite niveluri? Mă întreb cum de acceptăm ca spaţiul literaturii române în programele şcolare să fie tot mai redus, înghiţit de aşa-zisa „Comunicare”…? Să fie la mijloc riscurile europenizării şi ale globalizării?… Cît Blaga încape acolo? Cît Blaga rămîne cu noi? Intelectualul snob va invoca, fireşte, un vers „Veşnicia s-a născut la sat”, după care, fără a mai continua cu textul lui Blaga, va perora în jurul propriului nimic, a propriei imposturi. Mă gîndesc că USM trebuie să se ia în serios şi să analizeze punctual toate programele şcolare, să monitorizeze, dacă vreţi, deşi acest cuvînt îmi repugnă, situaţia literaturii şi limbii române în spaţiul didactic. Modelul Blaga trebuie să funcţioneze şi printre noi. În acesta văd actualitatea lui. Nu putem abdica de bună voie şi nesilit de nimeni de la valorile care fac să fim, să ne simţim o comunitate inteligentă şi inteligibilă de la începutul secolului XXI. Valorile spirituale ne sînt esenţiale şi determinante.
Voi încheia eseul meu cu Blaga prin el însuşi, citînd din memorie, cu scuze pentru mici aproximări: „Chiar şi atunci cînd scriu stihuri originale / nu fac decît să tălmăcesc. / … / Traduc întotdeauna. Traduc / în limba românească / un cîntec pe care inima mea / mi-l spune, îngînat suav, în limba ei”, aceasta fiind una din cele mai concise şi elocvente definiţii a poeziei, dacă inefabilul poate fi definit vreodată.
Vă mulţumesc.
* Textul de faţă reprezintă comunicarea pe care am ţinut-o în 30 august a.c. la Simpozionul „Poezia lui Lucian Blaga în actualitate”, organizat de US din Moldova, Ministerul Culturii al RM, Primăria municipiului Chişinău.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în critică literară, Literatura și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s