Cele trei mari iubiri ale Profesorului Dumitru Irimia: „Limba română, Eminescu, Basarabia”

Picture 019
Azi se împlinesc patru ani de cînd Profesorul Dumitru Irimia a trecut la cele veşnice. Dimineaţă primesc de la Cristina această imagine, în care, puţin obosit, mai mult îngîndurat, Dumitru Irimia opri din calea sa în faţa acestor porţi, care Porţi unde o mai fi fiind, ce o mai fi însemnînd?…

În amintirea Profesorului Irimia, reiau acest inetrviu: să ne amintim împreună – cei care l-am cunoscut şi pentru care a fost un spirit tutelar.

„Să fii spirit liber, să crezi în adevăr, să te manifești cu sinceritate…”
Cristina IRIMIA în dialog cu Maria ȘLEAHTIŢCHI

„ca și cum ar fi trăit înaintea lui Eminescu”

Maria Șleahtiţchi: Stimată doamnă Cristina Irimia, a trecut, iată! deja mai bine de un an de la despărţirea de Profesorul Dumitru Irimia. Fiinţa, despre care a vorbit și a scris cu atîta înţelegere și pătrundere, Fiinţa-i – parte a Fiinţei lumii – a trecut în umbră, rămînînd în lumină urmele ei, clare, cu timpul tot mai clare. Profesorul ne-a susţinut cu entuziasm
în ideea de a scoate această revistă. S-a bucurat împreună cu noi, s-a îngrijorat împreună cu noi. A fost receptiv ca de fiecare dată cînd îl rugam ceva sau îl invitam să ţină cursuri la noi, să ia parte la întruniri știinţifice sau să ne primească la Iași. Dumneavoastră l-aţi cunoscut cel mai bine. Vă rog să ne spuneţi cum se raporta, ca să spun așa, în lumea sa intimă la cele trei mari iubiri ale sale: „Limba română, Eminescu, Basarabia”, precum spunea în Cuvîntul de rămas-bun profesorul Eugen Munteanu în 5 iulie 2009?

Cristina Irimia: Înainte de toate, buna ziua, doamnă profesoară Maria Șleahtiţchi, și mulţumiri pentru gîndul acestui interviu. Mă onorează ideea dvs. de a include, în primul număr al unei noi publicaţii (să pășiţi cu dreptul!), un interviu despre soţul meu, dar mă și sperie – voi reuși oare să răspund? În schimb, nu mă miră gîndul dvs. Pentru că, în tot acest an, am fost de multe ori întrebată: Cine era doamna aceea profesoară care atunci, în curtea Casei Pogor, gremita di gente (constat cu bucurie că încep să preiau, cu sau fără voia mea, cîte ceva din obiceiurile „casei”: acum, de exemplu, plăcerea de a arunca, ici și colo, cîte un cuvinţel, cîte o construcţie din limba italiană‚ limbă pe care o iubea, o cunoștea și o vorbea cu nesfîrșită bucurie, ca pe o sărbătoare)… profesoara care, în duminica aceea de 5 iulie, cu fluturi și buburuze în aer, cu un tunet iscat din senin, cu toţi acei oameni veniţi sa îl conducă, la ultima întîlnire, a fost singura care nu a citit cuvîntul său de despărţire, ci a spus: „Cuvintele
pe care le voi rosti sînt scrijelite în inima mea…”? …Speriată sînt pentru că, fatalmente, eu nu pot reacţiona decît emoţional, nu pot fi decît subiectivă – ceea ce poate deschide drum unor rele, greșite interpretări. Da, cu adevărat, cele trei mari iubiri ale sale (cum să îl evoc, cum să îl numesc, cum să îl chem aici?) au fost Limba română, Eminescu, Basarabia – noţiuni adînc înrudite, inseparabile, fiinţe vii, consubstanţiale. Le-a iubit cu acel „patos tradiţionalist” atît de bine surprins de Rodica Zafiu în evocarea sa din România literară, cu o adîncime a trăirii care mie îmi aduce în minte figura lui Nicolae Bălcescu, unul din personajele istoriei noastre pe care le-a iubit cel mai mult. În tot ce a scris, aceste trei iubiri se cheamă necontenit unele pe altele, se interpătrund, căci sînt de nedespărţit: Agresivitatea istoriei împotriva acestui mare și nefericit popor, în loc să ducă la destrămarea lingvistică și naţională a românilor, a întărit unitatea poporului și unitatea limbii sub semnul romanităţii. În felul acesta, limba română a devenit principalul adăpost al fiinţei naţionale. …Nu le avem aici pe toate trei, împreună? Nu este aici vorba despre sensul de adîncime al gîndirii lui Eminescu, despre raportul de consubstanţialitate limbă – fiinţă naţională, în dimensiunile obiectivă și subiectivă deopotrivă? La rîndul ei, Aniţa Nandriș, spunea el, transformă o lume istorică într-o lume semantică, făcînd posibilă coexistenţa acestora ca două lumi consubstanţiale. Iar în forţa expresivă a limbii se află resursele apărării fiinţei. …Pentru Aniţa Nandriș, limba – limba română – se dezvăluie a fi, dincolo de orice concept filosofic, spaţiu sacru, adăpost al fiinţei. Nu știu cum vă raportaţi dvs., cei de dincolo de Prut, la acest personaj, pentru noi însă Aniţa este Basarabia cea iubită, este destinul și marca ei tragică… Iar dedicaţia pe care i-a scris-o Grigore Vieru pe volumul său antologic, Taina care mă apără: „Fratelui Dumitru, pe care îl știu de 2000 de ani și de 2000 de ani mi-e drag”…ne dezvăluie o iubire, așadar, împărtășită. Iubirea limbii române, insuflată de profesorul său de la Liceul „Roman Vodă” din Roman, profesorul Steţcu (să ţii minte numele acesta! mi-a spus, apăsat, în ultima noastră seară petrecută împreună, acasă, în timp ce contemplam biblioteca și îmi vorbea despre bogăţia ei… – știam noi că va fi ultima?), s-a transformat, foarte de timpuriu, într-o luptă necontenită pentru apărarea ei, a limbii înţelese ca spaţiul miraculos care
(și prin care) lumea din jur se reflectă și se descoperă, se lasă cucerită și recreată, putîndu-ne astfel ridica la cunoaștere și creaţie. Sub mereu același semn al subiectivităţii – căci nu am vorbit vreodată, amîndoi, explicit, despre aceasta – aș vrea să vă spun cum am simţit eu dintotdeauna raportul său uman cu Eminescu. Cred că îl percepea pe Eminescu ca fiind foarte tînăr, poate ca pe unul dintre studenţii săi, faţă de care se simţea tot timpul dator, și nemulţumit că nu îi poate sta mai mult în preajmă, pentru a-l ajuta, pentru a-i lua de pe umeri greutăţile cu care el știa deja că va avea de luptat (ca și cum ar fi trăit înaintea lui Eminescu), dorind astfel să îl elibereze, să îl dezmărginească, pentru poezia sa… cred că nu greșesc, era ceva patern în felul în care îl evoca în casă, de exemplu.

Tot interviul poate fi citit aici: http://libruniv.usb.md/publicatie/nrf/NRF_1_2_2010.pdf

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Evocare și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s