Părerea unui coleg

„Întâlnirile din vis” de Dumitru Crudu

Unele dintre cele mai frumoase poeme din Antologia de poezie românească din Moldova în spaniolă, apărută la editura Lumina din Chişinău la începutul lui 2013, îi aparţine Mariei Şleahtiţchi şi e vorba de poemul Ca într-o scoică uitată, un poem compus din trei părţi, unul dintre cele mai emoţionante poeme de dragoste scris cu ajutorul luminilor şi umbrelor postmoderniste.

Poemul evocă o despărţire de fiinţa iubită care se află la o depărtare de „nouă mări şi nouă ţări” şi descrie plenar starea de solitudine „când eşti atât de departe”. Poemul este irigat de către un alean atât de evident faţă de omul drag, încât nici comparaţiile „nu mai pot croşeta lănţuşele semantice”.

Absenţa persoanei iubite este trăită foarte intens, plecarea lăsând în urma sa o insuportabilă senzaţie de frig: „seara mă adun toată!/de pe unde am umblat ziua întreagă/ îmbrac un pulover gros/ pantaloni şi ciorapi de bumbac/ mă acopăr cu două iorgane şi cerga/ de lână de oi”. În partea a doua a poemului aflăm că „peste nouă mări şi nouă ţări/ zăpada e de un metru şi/ ninge necontenit” şi înţelegem de unde şi până unde senzaţia de frig. De fapt, frig îi este fiinţei iubite. De fapt, gerul e acolo, în depărtare, dar senzaţiile pe care acesta le trăieşte le retrăieşte şi iubita sa. Tot în partea a doua, mai aflăm că, fără iubitul ei, femeia descrisă în poem redevine „o copilă mică/ cu cearcăne fragile”. Fără persoana dragă, eul liric se simte „ca într-o scoică uitată/ la fundul mării”. Şi totuşi, în pofida distanţelor, întâlnirea dintre ei se va realiza în vis, atunci când femeia din poem va fi furată de „şuvoaie fierbinţi/ fierbinţi fierbinţi fierbinţi/ foarte fierbinţi”. Celor care tăgăduiesc mişcarea postmodernistă basarabeană, le-aş sugera să parcurgă acest minunat poem de dragoste, unde singurătatea este asociată unei scoici şi unde dragostea seamănă cu vuietul mării sau cu o „ninsoare necontenită”. Aici există tot: şi o frumuseţe stilistică orbitoare, şi o atmosferă magică de basm şi tensiune, dar şi tumultul dorului. Cu adevărat, e unul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română contemporană scris de Maria Şleahtiţchi, care este o mare poetă. Cei care i-au citit poezia, îmi vor da dreptate. Întâlnirile care nu au loc în realitate sunt posibile în vis. Sau în poezia Mariei Şleahtiţchi.

După:  http://www.timpul.md/articol/intalnirile-din-vis-41729.html

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Receptare și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s