Poetica the Best(iarului)

(impresii de lectură, variantă pentru net)

Prima impresie contează.

E ca şi dragostea la prima vedere.

Mai departe va fi viaţa ca o exegeză.

Mai multă, mai puţină…

Editura Arc încheie anul 2012 cu lansarea unui nou proiect editorial: cei mai buni autori cu cele mai bune texte. A-Z.best este o selecţie din volumele publicate anterior de Emilian Galaicu-Păun, poetul ca „o trestie în vîrful căreia e înfipt un cap de Christ romantic”, după cum îi face portretul Al. Cistelecan în Cuvîntul-înainte. De cealaltă parte, Nicolae Leahu îl priveşte pe „Poetul Apă” din perspectiva „3D”.

Construită din două părţi şi o axă –  I. (Carantină), axă: (Diafragmă) Figură în repaus, II. (7 poeme) – ,  antologia articulează în profunzime şi concomitent scoate în evidenţă o poetică de autor. Nucleul conceptual şi stilistic îl constituie poemul (Diafragmă) Figură în repaus. Imaginea găurilor din palma Lui este asemenea găurilor negre ale universului. A unei lumi create, mîntuite, murite, re-născute de El şi prin El. E locul marii scurgeri din aici în dincolo, cînd trupul împătimit, trece alchimic prin găurile mîinii, asemenea cernerii printr-un ciur metafizic („15. Zăcea nemişcat, odihnindu-şi oasele,/ cu palmele deschise spre cer, simţind/ cum înfăţişarea i se scurge prin/ găurile din palme: prima impresie/ mai întîi, adevărata sa faţă mai apoi,/ aerul de absenţă şi, la urmă, faţa/ ascunsă, deschisă spre mister.”). Scurgerea trupului Lui scurge cu Sine şi prin Sine tot: locul („17. Tot ce a îmbrăţişat şi a pus mîna/ mîna vreodată i s-a scurs prin găurile/ din palme.”), oamenii („9. Să nu i se vadă rănile, au încercat să i/ le bandajeze, ca unei mumii, dar ban-/ dajele s-au scurs prin găurile din/ palme, şi degetele oamenilor, băgate/ în rană – să creadă! – la fel s-au/ scurs, lărgindu-i găurile.”), timpul („22. Timpul însuşi s-a scurs prin găurile/ din palme, fără a-i vindeca rănile. // 23. „Ce clepsidră desăvîrşită”, gîndi el/ cînd ultimele linii şi trăsături scurse/ din palme s-au adunat într-o altă/ dimensiune, formînd aceeaşi palmă.”). În cealaltă dimensiune tot ce s-a scurs se re-agregă, mister!, într-un chip curat şi luminat, într-o altă lume „(31. „Sînt un Mînă-Spartă…”, şopti, dar înspăimîntat de cele rostite, îşi duse mîna la gură… // 32. „… un Mînă-Spartă cu dare de mînă:/ Luaţi, mîncaţi…!”, dar înspăimîntat/ de cele văzute şi nevăzute, îşi duse/ mîinile la ochi…”), …într-un chip curat, luminat şi… înspăimîntat…

Publicarea acestei antologii ne întăreşte convingerea că Emilian Galaicu-Păun îşi inventează o poetică. Cu alte cuvinte, creează în limbaj. Creează, pe drept cuvînt. Inconfundabilă – construind/deconstruind/re-construind -, livrescă, intertextuală, elaborată, profund lirică şi emoţionantă… Volumul A-Z.best prezintă chintesenţa artei sale poetice. Corpusul de poeme se pliază tematic şi stilistic pe ideea unei complexe strategii de poziţionare în evoluţia poeziei româneşti şi afirmarea unei artei personale, dincolo de paradigmele estetice în care a fost inclusă poezia lui –  postmodernistă, de obicei. De fapt, fiind o selecţie, cartea ne demonstrează preocuparea continuă a  poetului pentru construcţie şi limbaj, interesul pentru ars poetica, în general. Cu alte/ aceleaşi cuvinte, Emilian Galaicu-Păun instituie prin cele opt volume de versuri anterioare o nouă artă poetică în lirica românească.  Deşi poezia lui este ancorată în social, în cotidian, în istorie (mai recentă sau mai îndepărtată), în politic şi geopolitică, ce-l preocupă înainte de toate pe poet este scrisul, scriitura, facerea precum poiezirea, gesticulaţia cu toate sensurile şi înţelesurile ei  – cauză şi finalitate a poeziei,  artă şi stare a spiritului.

Se ştie că, de la apariţia primelor volume,  poezia lui Emilian Galaicu-Păun a fost trecută de pudibonzi pe lista liricii erotice postmoderniste, în dreptul căreia se bifa categoric: decadentă/decăzută, sexistă, pornografică, licenţioasă… Astea toate ca efect al unor prejudecăţi sau fiindcă, fie din nedorinţă sau din incapacitate de înţelegere, receptarea glisa pe suprafaţa textului şi arareori citea textul în profunzimile lui.

Poemele intrate în antologia A-Z.best  a lui Emilian Galaicu-Păun formează un tot întreg. Un tot rotitor – poieinul – gest arhetipal creator şi erotic. La suprafaţă se pot distinge constructe poetice mai accesibile, săritoare în ochii cititorului – mai ales în ochii unui cititor mai puţin informat, sau in-format sau dez-informat sau… în fine – precum sunt:  obsesia erosului, a thanatosului etc. Este adevărat, aceste scene prisosesc, dar ele se aşează palimpseste pe nivelul grav, adesea dramatic, chiar dacă ludic şi intertextualizat, al unor teme mari, ieşite din experienţa conceptualizată şi scrisă a omenirii…

Palimpsest pe palimpsest pe palimpsest, gest similar cu cel concrescut – unul din celălalt din celălalt în unul – din poemul Cel bătut îl duce pe Cel nebătut: „pe jos nu umblă umblă cu picioarele/ prin buzunarele celui-de-jos cînd cel-/ de-jos se roagă-n taină Celui-/ de-Sus: „Coboară Doamne-n mine/ eu te voi duce eu sunt cel din care/ atît de nalt sării că sieşi/ pe umeri îmi căzui…”.  Acesta este tărîmul făgăduinţei, cornul de aur al împlinirilor poetice; nenumăratele citate, trimiteri aluzive, dar şi explicite, lărgesc cîmpurile palimpsestului poetic.

Poetica lui Emilian Galicu-Păun creşte din trunchiul arhetipal al lumii-creaţie, al fondului biblic, suprastructurat de imaginarul şi limbajul folcloric. Suportul solid pe care se arcuieşte construcţia poetică a lui Emilian Galicu-Păun asigură textului o nemărginită libertate inventivă, mai ales la nivelul limbajului, al conexiunilor conotative, simbolice, ale paralelor de tot tipul… Poetul şi-a creat prin poezie un spaţiu în care se simte stăpînul fără margini (asta-i!) peste marginile scriiturii… Textul este asemenea unei ţesături, în două/tre/patru/cinci/n. iţe, cu ozor nividit iscusit, din fire răsucite strîns: unul al erosului/ celălalt al thanatosului/celălalt/celelalte…

Pentru Emilian Galaicu-Păun, scrisul pulsează energic între erotizare şi thanatizare. Cele două motoare ale vieţii, după părintele psihanalizei, libidoul şi moartea, sînt combustia artei sale. Poetul însă răstoarnă clepsidra, şi curgerea îşi inversează sensul: nu dragostea şi moartea sînt pretextul poeziei, ci tocmai actul scrisului şi le asumă, unindu-le într-o gesticulaţie şi semantică comună… Astfel, în poezia lui Emilian Galaicu-Păun, scrisul se amestecă cu eroticul şi thanaticul: poiein-eros-thanatos. Plăcerea scrisului se consumă la cele mai înalte tensiuni, iar scriitura este trupul în act al acestei sinergii:  voluptatea scrierii/iubirii/muririi neîndurătoare… Emilian Galaicu-Păun reușește să le posede  pe rînd şi concomitent pe tustrele.

Poezia erotică ţîşneşte mai degrabă din conştiinţa unui eu liric-faun, cu un libidoul greu de stăpînit, care pătrunde nepotolot materia poetică, incitat de spaţiile întredeschise, chemat mereu înăuntru… Personajul lui Em.Ga.Pe. este un iniţiat, un hedonist consumator de opulenţă erotică, care sinonimizează  în cele din urmă cu arta… Femeile din poezia lui, femeia – imagine ce aruncă provocatoare punţi hermeneutice spre biografic – este absorbită/sînt absorbite în vîrtejul unui univers cvasigeneral al masculinului erotic şi dizolvate irecuperabil în fermenţii feminini ai textului.

Se ştie că scriitura lui Emilian Galicu-Păun  nu stă la îndemîna oricui. Trebuie să poţi să-i citeşti textele, ca ulterior  să ai şansa să le înţelegi. Pentru cine ştie să citească acest tip de poezie, cu frază amplă, stufoasă – stufoşenie de aluzii poetice, stufoșenia ritmurilor, a cadenţelor interioare, semantice etc. –, ea, poezia, devine cuceritoare, vie, neaşteptată, iar eul liric – un neîntrecut crai, curtenitor, pofticios şi gentil totodată…

Pe de altă parte, genul de scriitură Em.Ga.Pe. instituie o poetică-spectacol. Atmosfera din poezia lui iluminează fundalul unui fascinant spectacol al limbajului. Cred că tot atît de spectaculoasă trebuie să fie şi rostirea. Mă mir că nu s-a găsit nimeni pînă acuma să fac un spectacol după scenariul complex, pitoresc, textele lui conţinînd o multitudine de „indicaţii” de regie şi scenografie… Ar putea ieşi un spectacol de zile mari. La coloana sonoră, neapărat să se ţină cont de arta ragtime-ului, fiindcă jazul este aici ca la el acasă…

Dar despre acest şi alte aspecte ale poeticii  A-Z.best  a lui Emilian Galaicu-Păun altă dată, cu prilejul unei exegeze….

P.S. …He is the Best, cu adevărat!

6 decembrie 2012

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în critică literară, Literatura și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s